Relația cu coordonatorul

Sfaturi pentru o colaborare fructuoasă

    Fiecare lucrare de licență, disertație are nevoie de coordonarea unui profesor, indiferent dacă pe parcursul anilor de studiu ai facut parte din elita studențească sau dintre cei care s-au străduit să ia examenele fără a excela în privința studiului. În oricare dintre aceste posturi te-ai afla și chiar dacă ai participat deja la diferite Sesiuni de Comunicări Științifice tot nu vei fi suficient de pregătit pentru a putea face o lucrare științifică de anvergură care să fie bine cotată în fața unei comisii formată din profesori universitari cu ani de carieră în spate, dacă nu vei beneficia de sprijinul unui coordonator științific care să te îndrume, să își ofere niște linii directoare în abordarea temei selectate.

   Chiar daca esti printre puținii inovatori și beneficiezi de creativitate nemărginită în domeniul ales pentru realizarea lucrării tale științifice tot ai nevoie de „atingerea” pragmatică a coordonării profesorului tău. Nu uita că în primul rând acesta are o experiență vastă, incomparabilă cu a ta în domeniu studiat. El îți poate valida sau nu ipoteze de la care ai pornit, te poate reorienta în obiectivele alese, iar o comunicare bună cu acesta te scutește de timp investit inutil.

   Pentru că lucrarea ta trebuie să constituie o cercetare a domeniului pe care l-ai ales – coordonatorul științific este călăuza ta. Sper că până acum, ai înțeles cât de important este acest om și modul în care îl alegi (căci vine „la pachet” cu tema aleasă) și cum comunici cu el în succesul lucrarii tale de licență/disertație!

   Experiențele avute de-a lungul timpului în acest domeniu mi-au arătat destul de clar că o bună parte a viitorilor absolvenți văd coordonatorul științific ca fiind „inamicul public numărul 1”, nicidecum o persoană menită să îi ghideze, să le ofere niște puncte de plecare și de reper în cercetarea realizată. Încercați să vă plasați o clipă în locul omului care după ani de cercetare, zeci de lucrări științifice și de cărți publicate trebuie să își dea avizul pentru o lucrarea științifică realizată copy-paste, nemuncită sau de o slabă calitate?!  Voi v-ați periclita pozitia și i l-ați da? Eu nu!

   Și revenind la relația cu coordonatorul lucrăii tale țin să atrag atenția asupra unui fenomen care actualmente se întâlnește în cele mai variate forme – lipsa de respect pe care o aratati acestui om în variate forme. De la neprezentarea la întâlnirile programate pentru verificarea stadiului lucrării, până la prezentarea la aceste întâlniri cu materialele neîngrijite (măzgălite, mototolite, aruncate neglijent într-o folie…), nerespectarea recomandărilor efectuate în ceea ce privește orientarea lucrării fără a vă obosi măcar să găsiți niște argumente științifice pertinente.  Așadar stimate student/masterand dacă vrei să fii apreciat și respectat de coordonatorul tău științific acordă-i respectul cuvenit anilor de experiență și poziției sale didactice. Consider că acesta este un punct de plecare bun într-o relație de bună calitate.

This site uses cookies to offer you a better browsing experience. By browsing this website, you agree to our use of cookies.